Personale

13…

Luna trecută, pe 13, mă internam în spital… de la serviciu, cu ambulanță, cu cod roșu, cu două zile și două nopți la terapie intensivă, cu alte șapte zile la secția de cardiologie…

O singură internare, diverse perspective.

Sunt multe perspective, și o să scriu despre ele, așa cum le-am văzut/ simțit eu, dar una dintre ele, mi se pare un pic mai specială, mai deosebită. Mi se pare mai specială pentru că, deși pornită forțat, nu s-a menținut și nu se menține prin ea însăși, de una singură, mi se pare specială pentru că este nevoie de Mine, mi se pare specială pentru că cere zilnic efort conștient, voluntar.

Sigur, faptul că am și ieșit din spital, e important; faptul că am primit tratamentul adecvat, e important; faptul că m-am odihnit, e important; faptul că mi-am făcut prietene, e important; faptul că am avut timp să conștientizez (de parcă nu știam deja!) ce/ cine/ cum îmi face rău, e important, dar, faptul că de o lună de zile nu mai fumez, mi se pare cu adevărat special! Da! Cine mă cunoaște, știe cât cântăresc aceste cuvinte (spuse de mine), și cât cântărește acest fapt (făcut de mine).  Pentru ceilalți, sau cel puțin pentru unii, e probabil și posibil să fie ceva banal, sau răutăcios, gen:  „eh, si ce vrei, a avut probleme cu inima e normal să se lase de fumat!”

Cei care mă cunosc știu că am fumat mai bine de 25 de ani, circa un pachet pe zi; cei care mă cunosc știu că pentru nimeni și nimic în lume nu am renunțat la fumat (inclusiv în perioada sarcinilor, nașterilor, alăptării); cei care mă cunosc știu că am considerat (și consider încă!) că nicotina/ țigările nu fac atât rău cât fac stresul, persoanele toxice, negative, negativitatea pe care o emană, etern nemulțumite și niciodată cu simț de răspundere.

Desigur, lăsatul ăsta nu a fost intrinsec, n-a pornit de la mine, n-a pornit din interior, n-a fost premeditat și voluntar, a pornit de la faptul că eram internată și nu puteam fuma. Dar, nu numai că nu puteam fuma, după vreo trei zile de spital mi-am dat seama că nu fumez, că nu fumam și că nici nu simțeam nevoia.  Și tot în momentul ăla parcă m-a lovit ceva în ceafă: adică… stai așa, cum aici nici nu-ți dai seama că nu fumezi, și afară erai cu țigara în mână la fiecare oră? Că și aici, și afară, ești tot tu. Ce era schimbat?

Când fumam, și se întâmpla (rar) să rămân fără țigări, deveneam foarte nervoasă.  Numai la gândul că se terminau țigările mă luau nervii și panica. Când îmi propuneam să fumez mai puțin, atunci fumam și mai des și mai mult ca de obicei, de unde am „concluzionat” că eu nu pot, și n-aș putea să mă las de fumat niciodată; decât să mă transform într-un morman de nervi, mai bine fumez; decât să mă transfigurez de frustrare și abstinență, mai bine fumez. Ideea este că probabil niciodată nu-mi dorisem cu adevărat să mă las. Am renunțat la atât de multe în viața mea, că alții ar căpia numai dacă ar citi o posibilă listă… Am renunțat la atât de multe în viața mea, încât fumatul era ca un soi de legământ mut și inutil, era ca un ceva ce nimeni și nimic nu mi l-ar fi luat vreodată, era ca o relație unu la unu cu nimic în plus sau în minus, era ceva rotund, un cerc din care eu nu puteam ieși și în care nimeni nu putea intra. Intim. Puternic. Deci nu, probabil nu-mi dorisem niciodată cu adevărat să mă las de fumat.

De revelion, anul trecut, băiatul meu mai mare își pusese o dorință: ca mama lui să nu mai fumeze.  La școală învățătoarea le-a vorbit de țigări, de droguri, de alcool, că toate astea fac rău… iar cum eu fumam,  și cum el mă iubește, consecința logică era transpusă în dorința lui. Când l-am auzit, am zâmbit amar, știind că asta era kriptonita mea, știind că îmi va fi greu spre imposibil să mă las de fumat, știind că în mai mult de 25 de ani nu am reușit asta.

Nu știu, probabil dorința asta a băiatului meu m-a impresionat mai profund decât mi-am imaginat, s-a înrădăcinat pe undeva prin vreun ungher al ființei mele, și când a crezut de cuviință, a ieșit la suprafață, făcând ca totul să pară mai ușor. Nu, nu sunt ipocrită, și n-o să spun că nu „mi-e poftă”, că nu mi-e greu, că nu-mi apar de câteva ori pe zi gândurile despre țigări și fum, că nu mă sperie gândul unei recidive (oh da, mă îngrozește ideea!), că nu știu când mă voi putea numi „nefumătoare” și nu „ex fumătoare”, că nu stau prea mult într-un loc din simplul motiv că după un anumit timp îmi vine dorul. Nu am să ascund astea, pentru că ele sînt reale și prezente. Și cer mari resurse de voință!

Dar n-o să vă ascund nici faptul că este mai ușor decât îmi imaginam. În primul rând,  mă gândeam la perioada sevrajului ca la ceva infernal, mă vedeam un torent de nervi și o tornadă de draci, dărâmând și stricând totul în jur, de la obiecte la relații, de la lucruri la oameni. Mă vedeam, în reacții, mai rău decât leul în cușcă.

În al doilea rând, mă simt Liberă. Înainte fumam în orice moment al zilei, la trezire, la culcare, înainte de masă, după masă, înainte de plimbare, după plimbare. Fumam oricând și aproape oriunde. Acum, nemaiavând treaba asta de făcut, mă pot concentra pe alte lucruri.  Acum nu mai am stresul banilor pentru țigări, pentru cumpăratul lor. Acum am simțul olfactiv și gustativ în formele lor normale, acum nu mai miros eu, nici hainele mele a fum.  Acum am un băiat fericit că i s-a împlinit dorința, și o mamă mândră că a putut, și poate, contribui la asta.  😉

De felul meu nici nu mă plâng, nici nu mă laud, nici nu încerc să ies în evidență, însă cu asta, mă iertați, vreau să mă laud: azi am o lună de când nu mai fumez!

IMG_20180515_104625

(în poză sînt eu, în spital. nu foarte sexy, dar încă în viață 😀  ceea ce e mai mult decat sexy 😀 )

6 comentarii la „13…

  1. Felicitari majore! E o mare realizare.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitări și multă voință în continuare! O să ai nevoie! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

De la lume adunate si-napoi la lume date

Recomandari amicale si sincere a unui produs sau serviciu..,. Te poti baza pentru un sfat de calitate.Te ajut sa iti promovezi produsele

Sinapse

Simple, dar cu viață

So many books so little time

Omul este atat cat intelege.

BeingHuman

Makeup is art. Beauty is spirit.

My nature journal

By Adela Teban

Chaotic Shapes

Art and Lifestyle by Brandon Knoll

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

The Godly Chic Diaries

GRACE FOR PURPOSE

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

Poeme nemuritoare

„Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă aşa de tare ca poezia.”

supravietuire a-z

Daca te pregatesti inseamna ca esti un optimist.

%d blogeri au apreciat asta: