Personale

Să mă laud un pic, zic

Acum vreo doi ani pe Facebook am găsit un link spre un articol pe un blog. Cum voiam să văd despre ce este vorba în text, am click-at, am ajuns pe blogul respectiv, am citit articolul cu pricina, apoi încă unul, apoi încă zece, apoi încă zece pagini, și-apoi n-am mai plecat. De atunci, și până azi, am citit zilnic acel blog (cu o pauză voluntară de câteva luni, în vederea dezintoxicării de internet), scris de o femeie, și cam de câte ori citesc, cam tot de atâtea ori mă surprinde ceva: ori subiectele, ori lucrurile de care eu nu știam și despre care citesc atunci pentru prima dată, ori cititoarele acelui blog care comentează mult și frumos (cu mici excepții, desigur)  de la care aflu alte lucruri interesante, dar cel mai mult și cel mai mult îmi plac talentul ei de a scrie, libertatea ei de vorbi despre viața sa, despre subiecte pe care puțini dintre noi ar avea seninătatea să vorbească și empatia ei.

De obicei oamenii vorbesc mult și multe, dar puțin și puțini vorbesc despre ceea ce îi frământă și îi doare cu adevărat, puțin și puțini vorbesc despre durerile sufletului, despre patimile corpului, despre intimul și profundul lui, puțin și puțini își deschid inima, își dezvăluie slăbiciunile sau frustrările, dar și mai puțini recunosc sau admit că le au. Ea reușește, cu doar un „condei și-o foaie”, să identifice probleme, să răscolească în tine și să te determine să vezi ce e acolo, să nu te simți singur pe lume sau singurul care trăiește o anumită experiență, îți dă curaj să te exprimi, să-ți spui părerea sau of-ul, să ceri și să oferi soluții,  și totul într-un lac de umor, într-o mare de metafore,  într-un ocean de epitete și construcții meșteșugite, care te fac să te simți euforic  bună bucată de vreme.

Mai demult a inaugurat pe blogul ei rubrica „Cititoarele scriu”, dar cum nici prin gând nu-mi  trecea atunci să scriu, cum nu-mi imaginam că o s-ajung vreodată să scriu, cum ideea de a-mi face un blog era departe de mine atunci, am trecut grațios pe lângă subiect, până zilele trecute când văd, tot pe Facebook (e interesant totuși Facebook-ul ăsta!) anunțul ei în care spunea că așteaptă articole de la cititoare. Atunci i-am trimis un text. I-a plăcut, numai că era deja publicat pe blogul meu,  și nu putea fi publicat-duplicat. Am mai scris un text, dar emoția că scriam pentru ea și pentru blogul ei, dorința de a nu o dezamăgi, presiunea ineditului și a ceea ce mi se întâmpla,  m-au făcut să scriu un text fără cap, fără coadă și cam fără miez, abordând lucrurile  într-o manieră mult prea generală și din mai multe perspective, care n-au făcut decât să pară ceva neclar și nedefinit, aspecte de care mi-am dat seama abia când mi-a spus că  i-a plăcut, dar să încerc  ceva mai concret. Ok. Am lăsat orice gând deoparte, orice presiune și orice emoție, m-am detașat și m-am relaxat, m-am așezat la computer și am scris. Așa cum aș scrie pentru mine, așa cum aș scrie pentru copiii mei: din mine, de mine și despre viața mea. Probabil se cereau scrise,  sau probabil subiectele zăceau de mult în mine, pentru că  vreo două -trei pagini nici nu știu când s-au umplut. I le-am trimis, i-au plăcut și mi-a spus că le va publica.

Uite, cu asta voiam să mă laud: unul (pentru moment) din cele două articole scrise de mine a fost  publicat de Ea, de bloggerita, de jurnalista, de scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc, pe blogul ei, www.printesaurbana.ro,  și dacă sînteți curioși și vreți să vedeți despre ce este vorba, și dacă aveți timp,  vă invit să citiți articolul meu aici.

Mulțumesc,  Ioana! Faptul că îți place stilul meu, faptul că publici texte de-ale mele, mă onorează și mă încântă în același timp.

sursa imagine

12 comentarii la „Să mă laud un pic, zic

  1. Felicitari pentru articol,Mihaela.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Mihaela

    test

    Apreciază

  4. Asa, hai ca nu ma las! Ziceam ca multumesc, ca felicitari si ca la cat mai multe articole, si la mine si la tine, ca scrii frumos!

    Apreciat de 1 persoană

  5. Stefania

    Felicitari!

    Apreciază

  6. Pingback: Partea a doua – Lumea de lângă tine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Chaotic Shapes

Art and Lifestyle by Brandon Knoll

racoltapetru6

Just another WordPress.com site

The Godly Chic Diaries

GRACE FOR PURPOSE

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Sunt lipsit de complexe pe un fond timid/ unii bibliotecari ar zice ca-s agresiv//Sunt eroul meu din nou, tot ce zic e zid Cand sunt tras par treaz , cand sunt treaz par zid..

Poeme nemuritoare

"Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii."

supravietuire a-z

Daca te pregatesti inseamna ca esti un optimist.

Fii pe fază !

Fii informat !

Invitatii Cali Design

Invitatii de nunta si de botez realizate manual

Rândurile Evei

Nu ești niciodată singur dacă ai o carte lângă tine.

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Vorbește corect gramatical

Să știi să vorbești corect nu e o opțiune, ci o condiție.

Lupul Dacic

Blog pentru unitate nationala GETO-DACICA !

%d blogeri au apreciat asta: