Trenul vieții

Un lung tren ne pare viața. Ne trezim în el mergând, Fără să ne dăm noi seama, Unde ne-am suit și când. Fericirile sunt halte, Unde stăm câte-un minut, Până bine ne dăm seama, Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sînt stații Lungi, de nu se mai sfârșesc Și în ciuda noastră parcă, Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare, Înainte tot privim, Să ajungem mai degrabă La vreo țintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii, Clipe scumpe și dureri, Noi trăim hrăniți de visuri Și-nsetați după plăceri.

Mulți copii voioși se urcă. Câți în drum n-am întâlnit, Iar câte-un bătrân coboară, Trist și frânt, sau istovit. Vine-odată însă vremea, Să ne coboram și noi. Ce n-am da atunci o clipă, Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă, Plângem timpul ce-a trecut, Sună goarna veșniciei: Am trăit și n-am știut.

de Traian Dorz

sursa imagine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s