Europa Natura

Pădurea cu copacii strâmbi

Există în Polonia, lângă orăşelul Gryfino,  o pădure cu totul și cu totul deosebită. Particularitatea și unicitatea ei este dată de faptul că pe o suprafață de 1,7 ha, sînt câteva sute de copaci, de pini, mai exact, al căror trunchi este curbat la bază. Motivul sau cauza acestui fenomen, încă nu este cunoscută.

Mai multe teorii au încercat o explicație, însă niciuna dintre ele n-a fost atât de plauzibilă încât să poată fi luată de bună.

O teorie vorbeşte de o anomalie a gravitaţiei în această zonă, dar gravitaţia ar trage în jos copacii și ar fi afectat şi copacii care sunt drepţi.

O altă teorie vorbeşte despre o zăpadă abundentă care ar fi acoperit copacii când erau puieţi. Iarna grea ar fi fost urmată de o primăvară foarte lungă, astfel că zăpada s-a topit foarte încet, afectând creşterea arborilor, dar nici această variantă nu explică de ce alţi pini din apropiere nu au fost afectaţi.

O altă teorie crede că totul a început în timpul invaziei Poloniei, când tancurile inamice ar fi turtit puieţii, și ulterior copacii au crescut deformaţi, dar dacă aşa s-ar fi întâmplat, copacii nu şi-ar mai fi revenit deloc.

Teoria cea mai plauzibilă, dar mai puţin spectaculoasă, susţine că arborii au fost determinaţi de oameni să crească în acest fel. Astfel, fermierii ar fi modificat pinii pentru a obţine lemn pentru construcţii care să aibă o anumită formă. Copacii curbaţi sunt utili pentru construirea scaunelor, pieselor de mobilier sau de corăbii.

sursa ; foto 1; foto2; foto 3.

0 comentarii la „Pădurea cu copacii strâmbi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Charlie's poems

Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii.

supravietuire a-z

aici esti in siguranta.

Fii pe fază !

Fii informat !

Invitatii Cali Design

Invitatii de nunta si de botez realizate manual

Rândurile Evei

Nu ești niciodată singur dacă ai o carte lângă tine.

Cu o moarte toti suntem datori, dar cui dracu' ? Doresc sa platesc !

Nu-mi pare rau ca plec, imi pare rau ca am venit.

Vorbește corect gramatical

Să știi să vorbești corect nu e o opțiune, ci o condiție.

Lupul Dacic

Blog pentru unitate nationala GETO-DACICA !

Il mondo accanto a te

"Se vuoi qualcosa che non hai mai avuto, devi fare qualcosa che non hai mai fatto" - Thomas Jefferson

GEORGE SORIN VENETE

#vorbește, sufletul nu te va ierta niciodată pentru tăcere!

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

Everyday lifestyle

Make something everyday change your life

%d blogeri au apreciat asta: