În timp ce unii așteaptă probabil cu nerăbdare să treacă această zi de 13 (din motive de superstiție), în timp ce alții se dau de ceasul morții căutând pe ultima sută de metri iubiți sau iubite, după caz, gen și preferințe, în vederea sărbătoririi Sfântului Valentin, în timp ce unii și alții își scormonesc prin buzunarele minții idei- cadouri- declarații originale, nemaiauzite și nemaiîntâlnite, eu mi-am propus să bat câmpii. Cu grație.
Am doi băieți (doi copii adică :)) ) de 6, și respectiv 3 ani, și zi de zi, de câteva ori pe zi, se repetă următoarea scenă. Băiatul mai mare:
-Mama, mama, mama! Da, de trei- patru ori fiecare chemare.
-Da iubire.
În același timp, cel mic aude și brusc își amintește că are nevoie de ceva, și începe și el:
-Mama, mama, mama!
Cel mare simte și aude amenințarea, și pentru a-și sublinia întâietatea, și pentru a se convinge că nu-mi comut atenția spre cealaltă chemare, își întărește poziția:
-Mama, mama, mama!
Între timp, cel mic e nedumerit, că m-a chemat și că „nu-l aud”, și își revendică atenția binemeritată:
-Mama, mama, mama!
Eu, trasă de mâini în toate direcțiile, cu fumul ieșind prin urechi și prin toți porii, încerc, uneori mai ferm, uneori mai apăsat, să restabilesc ordinea, spunâdu-le că nu pot vorbi amândoi deodată (mă rog, e un fel de-a spune, că cel mic încă nu spune prea multe cuvinte), că nu înțeleg ce vor dacă vorbesc în același timp, și, pe urmă, cu calm și liniște, ne spunem doleanțele.
Și uite așa mă mențin eu tânără și frumoasă!
Și uite așa sint iubită, căutată, protejată, admirată, copiată și alintată, de cele mai adorate și minunate persoane din viața mea! Sper că există și în viața voastră cineva adorat și minunat.
